vCPU-urile sunt versiuni virtualizate ale CPU-urilor fizice și o componentă elementară a cloud computingului. Un avantaj major al acestor unități de calcul virtualizate este scalabilitatea lor bună, motiv pentru care joacă un rol important în cloud hosting.

Ce face un vCPU?

Un vCPU (Virtual Central Processing Unit) este varianta virtualizată a unui CPU fizic. Cu alte cuvinte, vCPU-urile sunt unitățile centrale de control din mașinile virtuale (VM) și mediile cloud. Procesoarele multi-core de astăzi pot fi utilizate nu numai ca un singur vCPU, ci și ca bază pentru mai multe CPU-uri virtuale. Numărul de vCPU potențiale nu este legat de numărul de nuclee și fire (vezi multithreading), ci mai degrabă de rezultatul următorului calcul:

(Fire x Nuclee) x Număr fizic de procesoare = Număr de procesoare virtuale

vCPU-urile sunt implementări software ale șabloanelor fizice, care sunt percepute ca nuclee reale ale procesorului de către sistemul de operare. Fiecare mașină virtuală necesită cel puțin un vCPU. Cu toate acestea, în funcție de scenariu, pot fi alocate și mai multe unități centrale de procesare virtuale, dacă este necesar.

Care sunt avantajele vCPU-urilor?

Procesoarele virtuale prezintă câteva avantaje semnificative în comparație cu omoloagele lor fizice. Principalele beneficii includ:

  • scalabilitate sporită
  • eficiență îmbunătățită
  • flexibilitate sporită
  • costuri mai mici

Un alt avantaj al virtualizării este scalabilitatea excelentă a resurselor hardware. De exemplu, procesoarele virtuale utilizate într-o mașină virtuală pot proveni de la mai multe gazde fizice diferite. Acest lucru înseamnă că performanța procesorului poate fi ușor scalată pe măsură ce crește volumul de lucru.

Dacă vCPU-urile nu mai sunt necesare, ele pot fi pur și simplu utilizate pentru alte mașini virtuale. Acest lucru este deosebit de valoros pentru furnizorii de servicii de găzduire, deoarece infrastructura de bază poate fi împărțită între clienți într-un mod deosebit de eficient. Utilizatorii beneficiază, de asemenea, de acest lucru,putând ajusta în mod flexibil cerințele pentru vCPU-uri. Deoarece nu există o configurație hardware fixă, este mai ușor să creșteți sau să reduceți puterea procesorului pentru serverele cloud sau serverele private virtuale.

Eficiența și scalabilitatea unui vCPU sunt avantajoase și din punct de vedere al costurilor. Mai multe sisteme de operare, inclusiv software-ul aplicației respective, pot fi rulate pe baza unui singur sistem gazdă. Acest lucru înseamnă că puterea de calcul disponibilă este utilizată în mod optim și, în multe cazuri, reduce necesitatea de hardware suplimentar.

Sfat

Puteți afla mai multe despre diferențele dintre unitățile centrale de procesare virtualizate și fizice în articolul nostru„CPU vs. vCPU”.

Când se utilizează vCPU-urile?

vCPU-urile sunt esențiale pentru funcționarea cloud computingului. Ori de câte ori hardware-ul și software-ul sunt disponibile în cloud, se utilizează unități de calcul virtuale. Acestea sunt utilizate, de exemplu, ca parte a stocării în cloud, a găzduirii serverelor sau atunci când se utilizează un PC cloud, cum ar fi Windows 365. Numărul de vCPU-uri necesare depinde de volumul de lucru. În multe scenarii, unul sau două vCPU-uri sunt suficiente. Pentru sarcini de lucru mai exigente , cum ar fi o bază de date, un server de e-mail sau un server de jocuri, cerințele sunt mai mari. Acesta este și cazul utilizării unităților de calcul fizice.

Platformele de containere, precum Docker, sunt un alt tip de tehnologie de virtualizare care se bazează pe vCPU. Spre deosebire de mașinile virtuale, unde sunt virtualizate sisteme complet funcționale, platformele de containere virtualizează doar aplicații individuale.

Cum se calculează cerințele vCPU

Marea provocare într-un mediu virtualizat este de a furniza suficiente vCPU-uri fără a irosi puterea de calcul. Pentru a calcula numărul de vCPU-uri de care aveți nevoie, puteți utiliza ca referință numărul de nuclee fizice necesare. De exemplu, dacă software-ul (nu uitați de sistemul de operare) necesită opt nuclee fizice, ar trebui să alocați opt vCPU-uri mediului virtual.

Dacă ulterior cerințele cresc deoarece începeți să rulați mai multe aplicații simultan sau proiectul devine mai complex, puteți pur și simplu să creșteți numărul de vCPU-uri. Când cerințele scad, reduceți pur și simplu numărul de vCPU-uri.

Pentru sarcini de calcul intensive, este de asemenea esențial ca vCPU-urile să fie alocate diferitelor CPU-uri fizice. De exemplu, dacă aveți hardware cu un CPU dual-core (2 nuclee fizice și 4 nuclee logice) ca punct de plecare, ar trebui să împărțiți cele patru nuclee logice după cum urmează pentru o performanță optimă:

  • Alocați nucleul logic 0 și nucleul logic 2 primei mașini virtuale. Acestea sunt primele nuclee ale procesoarelor dual-core care au fost instalate fizic. Resursele puse la dispoziție ar trebui să fie suficiente pentru a executa sarcina de lucru.
  • Între timp, puteți utiliza nucleul logic 1, precum și nucleul logic 3 (al doilea nucleu al procesoarelor fizice dual-core) pentru o a doua mașină virtuală pentru sarcini de lucru care nu au cerințe ridicate, de exemplu, un server DNS.
Mergi la meniul principal